Evocasa Selecta, o investiţie de 11 milioane de Euro pe piaţa rezidenţială de lux din Bucureşti
Evocasa Selecta, singurul ansamblu rezidenţial de lux dezvoltat de compania Adama în Bucuresţi a fost finalizat în 2010, când piaţa imobiliară era puternic afectată de criza economică. Deşi piaţa imobiliară de lux a fost prima ce a resimţit efectele instabilităţii economice, într-un singur an Adama a reuşit să vândă mai mult de jumătate din apartamentele de lux din Evocasa Selecta. Din cele 77 de apartamente cu 2, 3 şi 4 camere până în prezent s-au vândut 46 de apartamente din complexul amplasat pe Bulevardul Ferdinand, în apropiere de Foişorul de Foc, într-o zonă în care proiectele rezidenţiale, în special cele de pe segmentul de lux, sunt inexistente.
Ansamblul rezidenţial este alcătuit dintr-o clădire dispusă pe două subsoluri, parter şi 10 etaje retrase în trepte începând de la nivelul cinci . Suprafeţele pentru două camere sunt cuprinse între 66 mp construiţi -137 mp, între 114-230 mp pentru trei camere şi 199,8 mp pentru patru camere. Preţurile apartamentelor pornesc de la 95,655 euro (TVA inclus) pentru două camere, în care pot ajunge şi până la 305,164 euro (TVA inclus).
“Am ales să dezvoltăm acest proiect într-o zonă centrală a capitalei, în care se simţea lipsa unui complex rezidential de lux. Evocasa Selecta este un proiect special Adama care se diferenţiază printr-un design inovator ce reuşeşte să atragă privirile trecătorilor. Am gândit acest proiect pentru persoanele active care îşi doresc să locuiască într-un ansamblu rezidenţial cu totul altfel faţă de tot ce există în Bucuresţi. Clienţii Evocasa Selecta preferă agitaţia oraşului în defavoarea cartierelor liniştite ale capitalei”, este de părere domnul Asher Lax, VP Marketing&Sales Adama. Datorită stilului arhitectural aparte al Evocasa Selecta, terasele se întind pe suprafeţe impresionante care pot ajunge până la 178 mp, pentru un apartament cu trei camere.
“Printre facilităţile pe care le oferim clienţilor noştri se numără 90 de locuri de parcare subterane şi supraterane şi spaţii de depozitare aflate la subsolul imobilului, care pot ajunge până la 6 mp. În plus, la parter şi la primul etaj al clădirii se află birouri şi spaţii comerciale care au fost ocupate în proporţie de 50%” adaugă domnul Asher Lax. Evocasa Selecta beneficiază de finisaje de cea mai bună calitate şi mai mult decât atât, clienţii îşi pot alege locuinţa din 40 de tipuri de apartamente distincte, ce sunt personalizate atât prin finisaje, cât şi prin compartimentare. Apartamentele se vând complet finisate cu gresie, faianţă şi parchet de cea mai bună calitate, uşi elegante la interior, obiecte sanitare Phillippe Starck, tâmplărie din aluminiu cu geam termopan, instalaţii pentru aer condiţionat, calorifere verticale şi contorizare individuală. Blocul beneficiază de lifturi ultramoderne care pornesc din subsol, de la locurile de parcare şi de la boxe.










