Dalkia a aniversat 50 de ani de CET Brazi
Dalkia a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de la punerea în funcţiune a primului grup energetic la centrala electrică de termoficare CET Brazi.
Vineri, 15 iulie 2011, Dalkia a organizat la Muzeul de Artă din Ploieşti o recepţie oficială ocazionată de împlinirea a 50 de ani de când a fost pus în funcţiune primul grup energetic la Centrala Electrică de Termoficare CET Brazi.
În prezenţa mai multor reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, invitaţii au avut ocazia să treacă în revistă istoria de jumătate de secol a centralei de producţie a energiei termice şi electrice, cu ajutorul celor peste 20 de foşti directori şi şefi de secţie de la CET Brazi care au luat parte la eveniment. Pentru o parte din cei care au scris istoria CET Brazi şi pentru urmaşii lor, 15 iulie 2011 a fost o zi specială, o zi în care trecutul CET Brazi s-a întâlnit cu prezentul şi viitorul centralei.
La ceas aniversar, echipa Dalkia s-a angajat în faţa predecesorilor săi să continue tradiţia de performanţă, profesionalism şi exemplaritate începută acum 50 de ani.
DALKIA este reprezentanta Grupului Dalkia, societate prezentă în 42 de ţări unde oferă servicii energetice de cea mai înaltă calitate. Ca membră a Veolia Environnement (lider mondial în domeniul serviciilor legate de mediul înconjurător), Dalkia gestionează peste 800 de reţele de încălzire urbană.
La Ploieşti, Dalkia Termo Prahova este operatorul privat care gestionează (pentru o perioadă de 15 ani începând din 2004) sistemul centralizat integrat de alimentare cu energie termică (producţie - transport - distribuţie).
La Otopeni, Dalkia gestionează începând cu 2010 sistemul de termoficare al oraşului pe baza unui contract de delegare a serviciului public încheiat pe o perioadă de 25 de ani.












