Bilanţ Cicloteque la finalul anului 2011: 6 puncte de bike-sharing în Bucureşti şi 25.000 de închirieri
În al patrulea an de funcţionare al Cicloteque, Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank au deschis două noi centre în Parcurile Drumul Taberei (fost Moghioroş) şi Titan, cu sprijinul Primăriilor Sectoarelor 3 şi 6, şi o staţie în apropierea Pieţei Romane, la Centrul Public al Fundaţiei Soros. Cele cinci centre şi o staţie care formează reţeaua Cicloteque au înregistrat 10.000 de utilizatori în 2011, iar cele 400 de biciclete disponibile au fost închiriate de 25.000 de ori, media închirierilor fiind de 2,5 ore/utilizator şi cantitatea de dioxid de carbon economisită de 76,5 tone. De asemenea, Cicloteque a susţinut numeroase evenimente şi concursuri cu teme velo, toate acestea pentru a încuraja mersul pe bicicletă ca mijloc de deplasare şi agrement în Bucureşti.
Pe perioada iernii, centrele de închiriat biciclete Cicloteque sunt închise, urmând să-şi redeschidă porţile în primăvara acestui an.
Creată în anul 2008, ca o soluţie la problema transportului în Bucureşti, reţeaua Cicloteque s-a îmbogăţit în 2011 cu două noi centre, unul în Parcul Drumul Taberei, altul în Parcul Titan. Noile centre au fost inaugurate în cadrul unor evenimente inedite, o paradă de modă masculină, respectiv feminină, pe două roţi, prin care s-a demonstrat că bicicleta este un mijloc de transport versatil care poate fi adaptat diferitelor ocazii, de la simpla plimbare într-un parc la deplasarea la o petrecere sau la o întâlnire de afaceri. Acestor centre li s-a alăturat staţia deschisă la Centrul Public al Fundaţiei Soros în apropierea Pieţei Romane, astfel fiind acoperită o mare parte a capitalei. Toate cele şase puncte de închiriere (Facultatea de Drept, Parcul Tineretului, Parcul Herăstrău, Parcul Moghioroş, Parcul Titan şi staţia de la Centrul Public al Fundaţiei Soroş) sunt conectate între ele, utilizatorii putând să închirieze bicicleta dintr-un centru şi să o returneze după folosire în altul, în funcţie de zona în care se află. Cicloteque este un proiect al Asociaţiei MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank.
Cicloteque a pus la dispoziţia doritorilor 400 de biciclete şi echipamentele de protecţie (antifurt, cască de protecţie, mănuşi, genunchiere etc.) necesare deplasării în siguranţă. Închirierea şi rezervarea bicicletelor s-a putut face şi online prin intermediul sistemului de înregistrare a utilizatorilor pe site-ul www.cicloteque.ro, iar utilizatorii au primit cardurile de membru cu ocazia primei vizite la centru. Tarifele de închiriere a bicicletelor pe baza abonamentelor sunt foarte prietenoase: 2 lei pe oră, 10 lei pe zi sau 20 lei pentru două zile, iar studenţii, pensionarii şi şomerii beneficiază de tarife speciale, reduse la jumătate.
Peste 10.000 de utilizatori s-au înscris în 2011 în sistemul Cicloteque, beneficiind de avantajele oferite de acesta, iar bicicletele au fost închiriate de aproape 25.000 de ori. Printre cei mai fideli clienţi ai reţelei Cicloteque se numără un domn de 83 de ani, care este şi cel mai vârstnic biciclist înregistrat în sistem, ceea ce nu l-a împiedicat să acumuleze anul trecut 43 de ore de mers pe două roţi. Nici doamnele nu se lasă mai prejos, cea mai vârstnică clientă Cicloteque are 79 de ani. Cu toate acestea, bărbaţilor le place să meargă mai mult cu bicicleta pentru că s-au înscris 10.751 de bărbaţi şi 9.920 de femei.
Cicloteque a avut şi un campion al închirierilor: bicicletele au fost închiriate timp de 282 de ore de un utilizator de la centrul din Parcul Drumul Taberei. O oră este timpul minim de închiriere a unei biciclete, iar media este de 2,5 ore/utilizator. Cele 51.000 de ore petrecute de utilizatorii Cicloteque pe bicicletă înseamnă o economie de dioxid de carbon de 76,5 tone, calculat conform următorului algoritm: 1 oră de închiriere a unei biciclete x 10 km parcurşi (media distanţei parcurse cu o bicicletă în Bucureşti într-o oră) x 150 gr dioxid de carbon (media emisiilor de dioxid de carbon ale unui autoturism).
”Patru ani de Cicloteque înseamnă o creştere mai lentă decât ne-am fi dorit, dar sigură, a numărului bicicliştilor de pe străzile Bucureştiului, a interesului pentru mersul pe bicicletă în rândul cetăţenilor şi a atenţiei autorităţilor faţă de biciclişti. Suntem încă departe de oraşe precum Amsterdam, Copenhaga sau Paris, dar ne îndreptăm cu paşi mici spre acest ideal biciclist”, a declarat Doru Mitrana, director executiv al Asociaţiei MaiMultVerde.
Pentru încurajarea mersului pe bicicletă în Bucureşti, Cicloteque a susţinut numeroase evenimente velo şi culturale (Burta jos!, Ciclopromenada nocturnă 7, Mă numesc Cartier, Ziua europeană fără maşini, Festivalul George Enescu etc.) şi a organizat concursuri pentru utilizatori şi biciclişti pasionaţi (Cicloteque Lady, Cicloteque Men, concursuri de poveşti şi eseuri jurnalistice pe tema mersului pe bicicletă). La Gala Societăţii Civile, organizată în luna mai 2011, Cicloteque a primit Premiul I la categoria Dezvoltare Economică şi Socială pentru centrele de închiriat biciclete, promovarea mersului pe bicicletă şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, pe două roţi.
”Ne mândrim şi ne bucurăm că putem împărtăşi performanţele realizate de proiectul Cicloteque, primul de acest fel în România. Putem sublinia că, de la înfiinţare, Cicloteque şi-a îndeplinit obiectivele – de a fi o iniţiativă de succes, care se poate susţine şi finanţa singură, dar care mai ales contribuie la o serie de principii de viaţă sănătoasă în mediul urban”, a spus Anca Nuţă, directorul Departamentului de Identitate şi Comunicare în cadrul UniCredit Ţiriac Bank.
Mai multe informaţii despre reţeaua Cicloteque sunt disponibile pe pagina web www.cicloteque.ro.








