Peter Braumüller, Managing Director în cadrul FMA, în vizită la ASF

#Asigurari #Bucuresti Vizualizari: 118

Bucureşti, 14 februarie 2017 – Domnul Peter Braumüller, Managing Director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară din Austria (FMA – Financial Market Authority), a efectuat o vizită în România la invitaţia Preşedintelui ASF, domnul Mişu Negriţoiu.

Discuţiile oficialului austriac cu managementul ASF au vizat, în principal, aspecte referitoare la modalitatea de implementare a regimului Solvabilitate II. Cele două părţi au discutat despre aplicarea cerinţelor de capital, având în vedere noua abordare în materie de solvabilitate în domeniul asigurărilor.

Întâlnirea cu partenerii din Austria a fost una extrem de utilă, întrucât am putut împărtăşi experienţe comune în ceea ce priveşte subiecte importante pentru piaţa asigurărilor”, a declarat domnul Mişu Negriţoiu, Preşedintele ASF.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă şi aspecte privind activitatea companiilor austriece în România, un punct de interes fiind reprezentat de aplicarea modelelor interne. Un alt subiect dezbătut a fost cel referitor la mecanismul de rezoluţie şi la modalităţile de implementare a acestuia, sistem introdus în România în anul 2015.

Domnul Peter Braumüller este Managing Director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară din Austria (FMA) şi coordonează activitatea Departamentului pentru Supravegherea Sectorului de Asigurări şi Pensii.

Peter Braumüller ocupă în prezent şi poziţia de Preşedinte Supleant al Autorităţii Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), în cadrul căreia a deţinut şi alte poziţii, precum cea de membru al Comitetului Director, de Preşedinte al Panelului de monitorizare şi task force pentru revizuirea protocolului Siena. De asemenea, în perioada  2007 – 2009 a deţinut funcţia de Vicepreşedinte al Comitetului European al Supraveghetorilor de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (CEIOPS) – precursorul EIOPA.

Înainte de a-şi începe activitatea în cadrul FMA, în anul 2002, Peter Braumüller a ocupat poziţia de Director Supraveghere în cadrul Ministerului de Finanţe din Austria.


*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.



Comunicat publicat de: Administrator (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Administrator

Grupul Carrefour a început remodelarile magazinelor BILLA, începand cu 1 martie!

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achizitia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de supermarketuri din România, ca prezență geografică, întărindu-și astfel oferta multiformat și mergând totodată mai aproape de clienți. Din 4 iulie 2016 a…

Holzindustrie Schweighofer continuă implementarea planului solid pentru o industrie sustenabilă a lemnului

“Una dintre preocupările noastre principale este să achiziționăm doar lemn recoltat în condiții legale, de aceea am pus la punct un sistem de control sporit pentru a asigura un lanț mai durabil și complet de aprovizionare. Mai mult, implementăm în România un sistem foarte modern de urmărire prin GPS. Timflow urmărește traseul lemnului de la locul de încărcare până la fabricile noastre. Toate aceste date…

RENOMIA SRBA Insurance Broker si-a premiat angajatii si partenerii

#Asigurari #Bucuresti Vizualizari: 156
Intr-o atmosfera de lucru intens, cei peste 100 de participanti au beneficiat de analize si prezentari interesante, sustinute de catre echipa de management a companiei impreuna cu Ms. Klara Kodua, directorul departamentului international al Renomia Group, avocati si specialisti in training. Pe parcursul galei, invitatii au beneficiat si de momente relaxante iar buna dispozitie  a fost apanajul serii.   “Urmare a actiunilor constante si consecvente…

Începând cu luna martie 2017, toate persoanele care achiziționează bilet de intrare la patinoarul Telekom Arena beneficiază de acces gratuit la galeria Țiriac Collection

Având în vedere proximitatea celor două locații, părinții pot profita de oportunitate și pot organiza pentru cei mici un program benefic pentru sănătatea și dezvoltarea acestora. O sesiune de patinaj pe gheața singurului patinoar de dimensiuni olimpice din zona București-Ilfov poate fi urmată de o după-amiază educativă petrecută în familie la galeria Țiriac Collection, care reunește automobile și motociclete remarcabile, adevărate repere pentru evoluția industriei…

NN Group îl numește pe Marius Popescu CEO al NN din Turcia

#Asigurari #Bucuresti Vizualizari: 183
Marius Popescu se alătură echipei din Turcia după 12 ani petrecuți alături de echipa din România. În cadrul organizației din România, Marius a ocupat numeroase poziții de management, printre acestea numărându-se cele de CEO al NN Investment Partners și CEO al NN Pensii. A fost numit CEO al NN în România începând din 2013 și, împreună cu echipa sa, a contribuit la consolidarea poziției de…
Vezi profilul Administrator