350 de familii vulnerabile primesc kituri pentru deszăpezirea gospodăriilor

Ninsorile abundente din ultimele zile au afectat sute de familii din sud-estul țării. Habitat for Humanity România și Kaufland România, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, acționează pentru a ajuta 350 de familii din județul Brăila, unul dintre cele mai afectate, cu kituri pentru deszăpezirea gospodăriilor și cu alimente de strictă necesitate.

350 de familii din comuna Movila Miresii din județul Brăila primesc roabe și lopeți pentru deszăpezirea locuințelor, dar și alimente neperisabile de strică necesitate (apă, ulei, conserve, mălai, orez, paste, etc). Acțiunea face parte din proiectul “Consolidăm comunități”, derulat de asociația Habitat for Humanity România și Kaufland România, și este sprijinită de DSU și autoritățile locale.

Venim în completarea sprijinului oferit de autorități, cu kituri de intervenție pentru înlăturarea zăpezii din perimetrul gospodăriilor. Îi responsabilizăm pe oameni să se ajute singuri și eliminăm în acest fel și pericolul ca în eventualitatea unei topiri rapide apa rezultată să afecteze pereții locuințelor”, a declarat Gabriel Pascal, Director de Programe Habitat for Humanity România.

Și în anul 2017 ne implicam activ în comunitățiile în care suntem prezenți și care au nevoie de ajutor. Pentru a reduce efectele negative pe care vremea nefavorabilă le are asupra locuințelor și populației, ne dorim să fim solidari și să ajutăm acolo unde este necesar. Avem alături și de această dată partenerii noștri strategici, Habitat for Humanity România, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, Responsabil CSR Kaufland România.

Sprijinul oferit celor 350 de familii este posibil datorită unui parteneriat mai larg dintre Habitat for Humanity România și Kaufland România. În luna martie, cele două organizații au lansat “Consolidăm comunități”, proiect de prevenție și intervenții pentru diminuarea riscurilor în caz de dezastre naturale și domestice. Pe lângă un stoc de 700 de kituri de intervenții, Kaufland România finanțează prin acest proiect și:

  • Traininguri pentru 4,500 de elevi de liceu. Aceștia învață, prin simulări și jocuri, comportamentul ce trebuie avut înainte și după producerea dezastrului;
  • Eliminarea improvizațiilor ce pun în pericol viața și locuințele a 400 de familii ce trăiesc în zone defavorizate, prin reparații ale instalațiilor de încălzire și electrice.

Kaufland România este partenerul strategic al organizației Habitat for Humanity România. În 2016, Kaufland România a sprijinit peste 1,000 de familii să aibă o casă decentă sau să își îmbunătățească condițiile de locuit.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro

Habitat for Humanity este organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. De 20 de ani în România, organizația Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

Din 2005, a inițiat programul Prevenție și Răspuns la Dezastre (Disaster Risk Reduction and Response (DRRR), cu scopul de a reduce riscurile de dezastre în comunitate, prin analiza și combaterea riscurilor la care sunt supuse familiile din comunitățile vulnerabile. Habitat for Humanity România, prin „Statutul de Utilitate Publică” obţinut în 2008, poate prelua parte din responsabilităţile autorităţilor publice în probleme de răspuns la dezastre legate de prevenţie şi reconstrucţie.

Prin programul Disaster Risk Reduction and Response, Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 50,000 de persoane din zece județe. www.habitat.ro

Contact presă: Loredana Modoran, Director Dezvoltare Resurse și Comunicare Habitat for Humanity România, loredana.modoran@habitat.ro, 0722.640.229.



Comunicat publicat de: Administrator (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Administrator

Grupul Carrefour a început remodelarile magazinelor BILLA, începand cu 1 martie!

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achizitia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de supermarketuri din România, ca prezență geografică, întărindu-și astfel oferta multiformat și mergând totodată mai aproape de clienți. Din 4 iulie 2016 a…

Holzindustrie Schweighofer continuă implementarea planului solid pentru o industrie sustenabilă a lemnului

“Una dintre preocupările noastre principale este să achiziționăm doar lemn recoltat în condiții legale, de aceea am pus la punct un sistem de control sporit pentru a asigura un lanț mai durabil și complet de aprovizionare. Mai mult, implementăm în România un sistem foarte modern de urmărire prin GPS. Timflow urmărește traseul lemnului de la locul de încărcare până la fabricile noastre. Toate aceste date…

RENOMIA SRBA Insurance Broker si-a premiat angajatii si partenerii

#Asigurari #Bucuresti Vizualizari: 153
Intr-o atmosfera de lucru intens, cei peste 100 de participanti au beneficiat de analize si prezentari interesante, sustinute de catre echipa de management a companiei impreuna cu Ms. Klara Kodua, directorul departamentului international al Renomia Group, avocati si specialisti in training. Pe parcursul galei, invitatii au beneficiat si de momente relaxante iar buna dispozitie  a fost apanajul serii.   “Urmare a actiunilor constante si consecvente…

Începând cu luna martie 2017, toate persoanele care achiziționează bilet de intrare la patinoarul Telekom Arena beneficiază de acces gratuit la galeria Țiriac Collection

Având în vedere proximitatea celor două locații, părinții pot profita de oportunitate și pot organiza pentru cei mici un program benefic pentru sănătatea și dezvoltarea acestora. O sesiune de patinaj pe gheața singurului patinoar de dimensiuni olimpice din zona București-Ilfov poate fi urmată de o după-amiază educativă petrecută în familie la galeria Țiriac Collection, care reunește automobile și motociclete remarcabile, adevărate repere pentru evoluția industriei…

NN Group îl numește pe Marius Popescu CEO al NN din Turcia

#Asigurari #Bucuresti Vizualizari: 181
Marius Popescu se alătură echipei din Turcia după 12 ani petrecuți alături de echipa din România. În cadrul organizației din România, Marius a ocupat numeroase poziții de management, printre acestea numărându-se cele de CEO al NN Investment Partners și CEO al NN Pensii. A fost numit CEO al NN în România începând din 2013 și, împreună cu echipa sa, a contribuit la consolidarea poziției de…
Vezi profilul Administrator